Călină de piatră

Şi dacă pietrele-ar vorbi ...

ce ar putea să-mi spună?

Mi-ar ţine predici despre-o lume.

Ce are formă de călină

În alb şi roşu mi-o descrie

cu gust amar de fumuriu

Tu, piatră, ce ştii doar să taci

eu te ascult, eu vreau să ştiu.

Şi pentru a fi mai liniştit

mai mult decât pământul

Am spart-o-n pumnul meu de gheaţa

când iaraşi şi-a schimbat veşmântul.

Deşi tăcerea-i mă surzeşte

când o ascult înfrigurat

Ea-mi spune-o taină de demult

fără să ştie c-am plecat.