„A prăvălit peste mine un munte de iubire de sub care nu mai pot ieşi, iar dacă mă cercetez mai bine nici nu vreau să ies. Eu nu mai ştiu cum să respir fără această greutate dulce a iubirii ei. Cuvintele Doncuţei au fost, sunt şi vor rămâne trepte spre inimile şi sufletele noastre", spune Zoia Alecu despre sora ei.
Sursa: Daniela Andronie
http://jurnalul.ro/timp-liber/monden/suflet-calator-cu-mersul-astral-556610.html
POEZII DONCA ALECU
STEAUA TA
Cu mintea de copil puteai
Visând, un pod să construieşti
Până la stele ajungeai
Nu te gândeai că o să creşti!
Ce e întâi, pe urmă nu-i...
Timpul nu îl poţi întoarce
Oftezi, îţi aminteşti şi-ţi spui:
Să fiu din nou copil, mi-ar place!
Şi nostalgia, te-a cuprins!
Te-ntrebi: Scânteia de-nceput,
Unde s-a dus?...Oare s-a stins
Sau steaua ta a dispărut?
E sus, de unde a venit!
Veghează aşteptând s-o vezi.
Privind spre ea, ţi-ai amintit
De vremea cu poveşti!...Şi crezi.
Fiind cu ea, îţi e uşor
Lipsit de gânduri cenuşii
Doreşti să retrăieşti un zbor
În lumea " Celor mici", revii.
Oprind cu gândul timpu-n loc,
Parcă te simţi copil din nou,
Zâmbeşti senin, ai chef de joc,
Chiar crezi visând, că eşti erou!
FIR DE PRAF
Pe coama timpului stă rece
Întrebător: cu ce-o să plece
Din viaţă, doar cu frigul iernii
Biet fier de praf pe-obrazul vremii!
Atât a reuşit să fie
Şi va pleca fără să ştie
Că nu putea avea căldură
Un suflet măcinat de ură.
Cu ochii goi şi printre gene
Privea abia-ndrăznind să cheme,
Ce-a-ndepărtat voit cu firea,
Pierzând credinţa şi iubirea.
Bătrân, orbit şi fără vlagă,
Când era gata să-nţeleagă
Al vieţii rost şi-a sa menire,
A şi murit, să nu vă mire!...
SUFLET CĂLĂTOR
Suflet călător
Ostenit de vise
Măcinat de dor
Şi iubiri promise,
Mai ai tu putere
Să porneşti la drum,
Să tot cauţi miere
Unde nu-i oricum?...
Să te culci pe-o floare
Locul e prea strâmt
Pentru-un suflet mare
Pentru-un suflet frânt!...
Visele nu mor
Cât ai ceru-n tine,
Suflet călător
Printre zări senine!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu