Totalul afișărilor de pagină

MIRAJUL UNUI EXIL VOIT



O dovadă a faptului că modul de abordare a rețelelor de socializare le poate transforma într-un simplu divertisment sau, dimpotrivă, într-o rampă de propulsare spre atenția celor interesați, a unor realizări deosebite, îl constituie privilegiul de a fi cunoscut, pe o asemenea cale, creația unei poete despre care îmi place să cred că se va mai vorbi: poezia celei care, deși în prezent domiciliază departe de România, se prezintă cu nume absolut românesc: Maria Roibu.
Am încântarea de a-i cunoaște poeziile adunate într-un volum bilingv, sub titlul MIRAGE, volum a carei traducerea din română în catalană aparține poetului valencian Père Besso, licențiat în Filologie Modernă, profesor de Limba și Literatura Spaniolă (IES La Morería) Mislata (València).
Chiar înainte de a fi parcurs, materialul poetic trezește curiozitate prin însuși mediul în care a fost creat: o vorbitoare nativă de limbă română, obligată de viața cotidiană s-o
folosească, probabil, sporadic, ne propune un univers care niciun moment nu lasă impresia că ar fi rezultatul asimilării esențelor poetice ale altor dimensiuni spirituale. Poeta privește lumea din perspectiva unui exilat benevol într-o lume lăuntrică aflată, precum o casă din copac”...prea sus pentru a fi deschisă și prea jos pentru a fi călcată”(Casa din copac). Reinterpretarea dilemelor esențiale înseamnă, printre altele, o lume a contrastelor, o lume inițiatică a cărei finalitate conduce spre revelația unui adevăr:”Când vom învăța să mergem desculți prin verdele/albastrului,atunci vom vedea lumina pământului (Primii pași prin norii înverziți). Cromatica este aproape obsesivă în poemele Mariei Roibu, nu atât prin nuanțare cât prin efectul simbolului în sine:”De ieri,de azi, de mâine, șevaletul tău/Va fi prea greu, mult prea greu/pentru atâtea aberații cromatice, amestecate cu tine(Tridimensional dimensionat -Aberații cromatice).
În cadențe amintind de poezia lui Blaga,”Sufletul satului”(”Copilo,pune-ți mâinile pe genunchii mei...”) vocativul îl vizează pe însuși cititorul îndemnat la a fi părtaș evadării lăuntrice, dincolo de elementele palpabile, într-o zonă de interferență a materiei cu spiritul:”Așa că TU,cititorule, descalță-ți sufletul de rădăcini, ia-l de mână și așează-l pe marginea primului nor înverzit”(Primii pași prin nori înverziți). Surprind, prin concizie, versurile cu valoare de maxime:”Timpul nu regretă, nu învață/El doar vede”(Pleoapa adâncului). Aplecarea spre universul interior, despre care aminteam, include o introspecție fundamentată pe o dilemă care a neliniștit umanitatea de-a lungul timpului : ”Este posibil oare să fi trăit viața altora?/Și dacă da,/atunci înseamnă că viața mea s-a derulat după filmul altor vieți” (Ortografia unei vieți): ideea ne conectează la versurile lui Blaga:”Se spune, că strămoșii care au murit fără de vreme,/...vin să-și trăiască mai departe/în noi/viața netrăită”(Liniști). Un remarcabil simț al dozării stărilor, al gradării trăirilor exprimate lapidar , adesea realizează un poem de aleasă pondere, în câte un vers, astfel încât, desprins de context, ar putea avea propria-i viață:”Dragostea mea are două vieți să te iubească”(Te iubesc in Yin și Yang).


Întrucât poeta nu insistă să se încadreze obligatoriu în moda-supusă, dealtfel, unei selecții riguroase, întâlnim, sub semnul efervescenței lirice a liricii lui Adrian Păunescu, un poem „în dulcele stil clasic:”A nins în prima noastră iarnă/și-atâta alb era în noi/încât zăpada stă să cearnă/un calendar pictat în doi”(A nins în prima noastră iarnă).
Ar constitui o experiență inedită, atât pentru poetă cât și pentru critica de specialitate, urmărirea modului în care a fost receptată poezia Mariei Roibu în traducere dar și în limba română, cu încredințarea că un cititor avizat va ști s-o așeze la locul cuvenit,la timpul cuvenit, ”Timpul,/această mână trufașă,ce rupe creangă cu creangă/trupul fiecărui ceas împletit în părul meu”(Nouă ceruri).


Carmen Focșa, membra a USR

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu