Eu îmi amintesc
Flori galbene și un cer albastru
Pașii unor intruși deghizați
Scoarța unei pasiuni fatale
Eu nu am uitat
Cred că îmi amintesc
Mirosul pădurii și un strugure zdrobit sub tălpile mele
Lumina unui foc ce dansa pe buzele noastre
Într-o noapte boreală
Mă iubeai așa cum lumina iubește soarele
Mă iubeai mai presus de aurul celor drepți
Mă iubeai așa cum pământul iubește ploaia
Cât mă iubeai…
Eu nu am uitat nimic,
Eu îmi amintesc
Iubeam sufletul tău
Îți iubeam libertatea
Tu erai singurul refugiu
Unde inima mea își gasea liniștea
O limba uitată căreia nimeni nu îi știa secretul
Un fel de a iubi ce nu putea fi imitat
Eu nu am uitat
Eu îmi amintesc
Iubeam curajul, credința și demnitatea
Ce mi-o dăruiai în inima unei redute de negăsit
Erai precum o insula suspendată în palma timpului
De care nu mă puteam desprinde,
Până când trupul mi-a fost strivit
De galopul unui Pegas înverșunat
Ai blestemat în urma mea și foc și timp și casa
Unde trupurile noastre au rostit legământul sacru al dumnezeirii.
Ți-ai frânt mâinile de durerea injumatatirii, nu ai plâns, știai că mă vei găsi cândva într-o altă lume.
“Te voi găsi’’ spuneai,’’ la hotarul dintre bine și rău
Atunci când luptele se vor pietrifica, când voi reconstrui din cenușă, lumea de unde ai fost luată
Te voi reinventa în fiecare piatră ce târăște după ea, urma tălpilor tale
Te voi chema atunci când sufletul meu va bate gongul celui de-al șaselea dans al ielelor
Ai să vii, spuneai, când în ochii mei se va arăta, după ploaie, prima strângere de mâna a unei amintiri dezgropate’’.
Voi veni, încă nu știu să te găsesc, încă nu recunosc drumul către tine
Voi veni , frântă și pierdută, rănită și tăiată în mii de bucăți sfâșiate de atâtea lumi prin care am umblat
Îmi voi vinde sufletul fiului Medusei, doar să mă aducă acasă, în matca brațelor tale
Voi veni, la marginea pădurii unde te-am lăsat cu mâinile frânte și înfipte în pământul nostru
Și îți voi vindeca urletul durerii ce te-a sfârtecat în ultimele veacuri
Voi veni când soarele va apune și hienele se vor năpusti asupra casei noastre
Voi veni, exact la limita unui hotar dintre viață și moarte.
Voi veni, te voi găși.
Eu nu am uitat nimic
Eu îmi amintesc.
Maria Roibu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu