PARADOX NORMAL

Stă întoarsă cu spatele, fără să ştie la ce, dar o să afle.

O soră, o soţie, o mamă, sau toate la un loc şi totuşi niciuna?”
Lumea dansează în jurul meu şi-aş vrea să cânt dar nu am voce. Poate aş reuşi să scot un sunet, dar îmi este teamă că acesta poate surzi inimi, aşa că mai bine tac şi ascult paşii celorlalţi care se chinuie să păstreze cadenţa.
Am trăit ieri, trăiesc azi şi tot ce ştiu este că îmi doresc un mâine în care am atâtea de făcut, deşi voi sta doar într-un colţ creat de mine – un colţ de cerc. Da. Un loc paradoxal de normal, creat după chipul şi asemănarea mea.
Nu vrei să îmi răspunzi? Te las să mă priveşti, dar numai din unghiul acela, căci dacă m-aş întoarce către tine, ai fi nevoit să-mi acoperi ochii, pentru a nu te reflecta în clişeul lor. Asta ca să nu uiţi că ai lăsat o dâră destul de adâncă. Mai priveşte-mă! Ce vezi?
Ai vrea un colţ din cercul meu? Pentru ce? O nu! Ai ameţi învârtindu-te cu mine şi ai cădea împietrind de durere, asemenea mie.
Stai acolo –eşti bine- ia-ţi inima în mâini şi citeşte-o, încercă să înţelegi de unde vii şi către ce te îndrepţi. Nu mă privi! Nu vei reuşi să vezi decât ce-ţi permit, deci nu te chinui!
Sunt mult prea complicată.”

Stă întoarsă şi nemişcată. Din umbra ei se văd doar buzele care se mişcă vorbind şi din când în când genele care clipesc foarte rar, fiindcă mai tot timpul ţine ochii închişi. Îi e teamă de lumină.
Încerc să văd dincolo de ea, dar nu reuşesc.Nu mă lasă nici măcar să văd ce este în faţa ei. Observ numai piatra pe care e aşezată şi mă întreb dacă este mai grea decât inima ei.
Aş vrea să o descriu dar ce poţi spune despre un nor de fum?
Se mai simte în ea un foc mocnind, parcă aşteptând să fie înteţit. Dacă fumul ar putea vorbi, m-ar învăţa cum să-i renasc flacăra.
Tace. Poate a uitat că o privesc şi mă pot apropia fără să simtă.

„De ce respiri atât de rar?
Aşează-te lângă mine, dar pentru binele tău, nu te uita în ochii mei!”

O ascult şi mă aşez încet. Are pleopele căzute. Voi veghea până le va deschide spre mine.
Acum o pot descrie, însă tot mai păstrează destul mister pentru a-mi crea confuzie.
Arată ca o fiică a tuturor, soră a unuia, soţie a celor care au cerut-o, mamă a celor ce vor fi. Toate şi niciuna.