Totalul afișărilor de pagină

Daca...


Stii ...daca as putea scrie un poem de dragoste,
de nimeni asternut pana acum,
as scrie in doua cuvinte ceea ce nimeni nu a scris.
Daca as scrie ce simt, strofa asta ar ajunge la infinit.
Ce expresii sa folosesc pentru a-ti spune ce vreau
si ceea ce uneori nu stiu sa explic?

Cum sa explici aroma iubirii?
Cum sa faci dintr-un poem, o dorinta?
Cum sa subliniezi o privire in proza?

Cata cerneala ar trebui...

Sau de cate strofe ar fi nevoie pentru a scrie mii de carti?
...dar nici ele nu mi-ar fi suficiente.
In cate schite ar trebui sa pun atatea amintiri?
In cate randuri as descrie atatea povesti? Nu as putea.
Stii...daca as stii sa compun, as face un vers
din mii de cuvinte care sa ne evoce pe noi.

As face un rezumat al dorului si o sinteza a viselor mele.
Daca as fi poet, poate as compune
cea mai mare carte de rime solemne
balade, strofe, sonete si scrisori
dar nu sunt...
si astern doar cuvinte insirate la infinit.

Smulgerea crucii

E atata liniste.
Sunt cenusa si zgomot surd
de viata mototolita.
In palmele Tale,

ma strangi si ma zbat in lantul

unui plans zbuciumat.


Nu. Nu mai cred
nici in Tine,
nici in saga-ua ta cu slove
vechi cat lumea,
ci doar in santuri sumbre
captusite cu mine.

Noua fara sapte-minute

    



E unu dimineaţa şi iar sună ceasul vecinei de la patru.
Aş arunca cu ceva în geamul ei,
dar NU AM NIMIC la îndemână,
DOAR ŢIGARA ASTA din care trag pana la unu ŞI zece,
când orologiul deja a tăcut.

E din nou ora două şi am uitat ca e noapte.
Au început să sune CÂTEVA CEASURI şi eu mă uit în pachet
să văd câte ţigari mai am de fumat până se vor opri toate.

Mai aud încă unul, nu ştiu al cui e, cred ca-i de la opt
Tace şi el o dată cu gândurile mele PIERDUTE ÎNTRE DOUĂ FUMURI.
De ce în fiecare noapte toate sună la fel?
Cred ca vor să îmi ţină de urat până vii tu.

Ceasuri şi clopote.
Sună confuz, însa eu chiar le număr tic tac-urile PÂNĂ LA RĂSĂRIT...
...şi nu imi dau seama totuşi
DE CE SUNĂ CEASUL vecinei?
Poate are ceva de facut la ora trei, dar nu se trezeşte
poate nici nu doarme
şi aşteaptă...să adorm eu.

Şi eu aştept, dar ceasul meu nu sună
oare pentru că nu vreau să dorm niciodată?
Sau poate doar nu vreau să îl aud.
Îl las să obosească ŞI TACE SINGUR
până şi el a adormit înaintea mea.

Am să îl potrivesc
poate închid fereastra şi NU MAI SUNT TREAZĂ CÂND VII

E nouă, am strâns toate ceasurile lumii şi toate îmi arată ora unu.
Iar a răsărit soarele prima oară la tine, ca de fiecare dată
când uit că...MEREU SUNT ÎN URMĂ CU UN RĂSĂRIT
Hm, a venit şi NOAPTEA MEA, totul A TĂCUT
exact când ceasul meu arată ora timpului tau.

Mă prefac că dorm ÎNTRE DOUĂ FUMURI ŞI pândesc din spatele clepsidrei de scrum.
Toate CEASURILE LUMII, adunate la un loc, tocmai ARATĂ ORA NOASTRĂ.
 ATUNCI CÂND nu voi mai auzi ticăitul, CLEPSIDRA SE SPARGE.



Anonim

Si daca esti singur, cui ii pasa?
Doar dracului,
care sta la capataiul tau sa iti ia sufletul
si ingerului tau sleit de puteri
''Saracul!" iti spui
"si-a smuls aripile si crucea, de atata neputinta''

nu e nimeni in preajma
doar un doctor
un popa
care-si fac treaba meticulos
doar tu esti tare grabit incat la final
lipsesti pur si simplu de langa tine
dar ce
tu nu esti om?
apoi adormi uitandu-te-n gol
de undeva de dincolo
de habar n-am...

Al treilea EU in raspunsul lui- primul dialog

(Ea)   Tu canti femeia,
(Ea2)  Eu cant iubirea.
(Ea3)  Eu iubesc femeia.
(Ea) Tu spui ca iubesti femeia, eu pot spune ca iubesc iubirea.
(Ea2) Iubesti iubirea de caini (ne)oameni.
(Ea) Iubesc iubirea unei posibile iubiri, ti-am spus, candva voi iubi asa cum imi imaginez ca as putea iubi …CANDVA.
(Ea2) In cate cioburi ai inotat cautand-o, fara sa vezi ca poate nu ai avut mediul propice al iubirii.
(Ea) Acum nu, nu mai inot, m-am inecat, insa poate ai dreptate, sau poate ca nu vreau sa iti dau dreptul de a presupune,
vad iubirea mai profunda decat orice profunzime existenta si nici unul dintre cei care mi-au trecut prin fata ochilor nu au stiut-o.
Multi vad femeia ca pe ceva consumabil si bineinteles cu termen de valabilitate, cand a expirat o arunca si nu de multe ori se intampla sa fie neconsumata, insa veche. In cel mai fericit caz o pun la deseuri. Altii incearca sa o recicleze. Nu va mai fi niciodata la fel, sufera transformari ireparabile, dar in fond va ramane tot femeie.
(Ea3) Incerc sa ma salvez de aparatul de reciclare, cat de tare cred ca ar durea, numai apropiindu-ma imi imaginez cum ar fi acolo, nu mi-e teama de durere dar imi mai poate da cineva o alta forma a sufletului? Oare matrita asta se poate inventa?
(2Ea) Ai fost odata la un pas de masinaria aia, dar in ultimul moment cred ca Dumnezeu a apasat pe buton si a oprit-o.
(Ea3) Acum va intreb pe voi:
Ce forma avem?
(Ele) Nu avem infatisare, pentru noi conteaza niste energii interioare pe care numai oamenii bine mobilati spiritual le au, dar oare ei exista?... oh, nici tu nu te cunosti, femeie, esti mai putin decat putinul pe care-l vezi.

Scena gheisei


                                   
 Scena gheișei
 
 Îngeri artificiali
 frumos poleiți
 degradează
 note și capricii,
 din arămiu,
 în galben.
 Mai pal.
 
 Respir și te expir,
 docil și elegant
 în timp ce mă strângi
 sacadat
 ca pe un bleasc,
 tipărit în propriul epitaf.
 
 Îți scap de sub cortină
 pe jumătate prăvălită,
 peste un mâine.
 Aplauzi ușor, cât să nu auzi nici tu,
 strigi în tine,
 cu mine o dată
 în murmur monoton:
 " Să între GHEIȘA!"
 
 Oare m-ai vedea alunecând din mine,
 stingheră
 precum un veșmânt cu falduri
 de preot deceneu?
 Aplauzi, aplauzi, aplauzi
 aștepți, aștepți...
 
 Alunec, alunec...
 Alunec, alunec...

Echilibru AGATat



Sa fii
cuvant
clar si senin
sa fii
dimineata libera
si suflet de mare
al tau, al lumii
demult, pierdut nomad.

Sa fii
acum, reasezat pamant
sub piatra de Agat.
Sa-ti potoleasca goana
si sa iti ia otrava
de alte pietre adusa,
printre furtuni purtat.

Sa fii
mereu, cantata elegie,
de-o cicatrice fina,
ramasa anonima
unei mai vechi,
marturisite rani.

Sa fii
mereu manta,
a pietrei de Agat.

O suta patruzeci si sase

De ieri te cheama altfel, nici eu nu iti mai gasesc un nume,poate nici nu iti trebuie.
Te numesti doar altfel decat gustul apei si mirosul aerului meu.
Aluneci grabit , nici tu nu stii pe unde si vrei doar sa pari ca nu existi.
Esti mai viu decat toata miscarea la un loc si mai prezent decat toti dracii ce bantuie liberi pe bulevarde goale in miez de noapte.
Da!
Miezul noptii mele ce il gusti de fiecare data, dupa ce tragi cate un fum de tigara sec.
Ma uit la tine si ma intreb cum dracu poti sa il scoti in cercuri de gheata.
De ce te miri? Nu ai gasit inca pieptul pe care il vrei strapuns?
Imi suflii sageti inghetate, de suflet spulberatic, le tragi in piept pe toate si mi le-arunci mai bine decat arcasul tacut ce isi ucide prada...
Ultima se prapadeste, cat de brava ar fi, tot ii e mila, asa de rau incat si ea se tranforma in fum.
Si te incrunti ca nu ai reusit sa vezi sange din prima lovitura.
Mai incearca, dar ce nu stii tu, este ca gheata, nu ucide gheata.

Iti zambesc ca si cand as vrea sa-ti spun: ''mai du-te dracu' cu arcul si sagetile tale''- parca intelegi si insisti, si o faci pana cand vezi ca loviturile se contopesc cu mine.
Iar vii si iarasi pleci, dupa cum iti bate vantul si iti ploua ploile.
De fiecare data revii ca si cand te-ai intoarce pe acelas munte de atatea ori escaladat.
Stii sigur ca va fi la fel, doar l-ai invins de atatea ori.
Dar totusi esti precar, mai lasi cate un ''poate'' de neinteles, de teama sa nu greseti traseul cand revii.


Uneori si cel mai bun cautator de comori isi citeste gresit harta, tu de ce nu ai face-o?
''Poate'' nu te mai intorci si asta pentru ca, ''poate''tocmai ai fost invins de propriul tau arc...cand credeai ca ai infipt steguletul in varf.

Rasarit

In zori te risipesti.
Nu iti ramane decat umbra
in mainile mele,
o prezenta de aer,
dor,
si vis
si raset
ce imprastie un foc consumat.

Cu disperare iti caut trupul,
un martor efemer,
acea incantare plina
de parfum,
inca prizoniera.

Stralucesti in mine
ca un puls unanim,
ca o muzica
oarba,
in ureche imi va locui
cu a ei pasiune ce vibreaza
in fundal
prezenta si invizibila
in tacere.

Trec de la pasiune la dementa
urmarindu-ti naluca,
iluzia unei imagini
ce urca
pe-o scara a noptii,
purtandu-te pe brate,
pana-n asfintit.

Te iubesc-in Yin si Yang

Vei stii ca nu te iubesc si ca te iubesc,
asa cum viata este de doua feluri,
cuvantul este o aripa a tacerii,
focul este pe jumatate inghetat,
si curg.

Eu te iubesc ca sa incep sa iubesc,
sa reincep in alb, infinitul
si pentru a nu inceta niciodata sa te iubesc:
de asta inca nu te iubesc,
si ma surup, in negru.

Te iubesc si nu te iubesc ca si cand as avea
in mainile mele cheile fericirii
si un incert destin nenorocit,
si ma sting.

Dragostea mea are doua vieti sa te iubeasca.
De asta te iubesc, cand nu te iubesc
si de asta te iubesc, cand te iubesc,
si freamat cu-vantul.

Marea Rosie de maci

Ma trezesc obosita, ma dor si maini si suflet si picioare, cred ca iar m-am catarat prin copaci de mult scuturati.
I-am visat uitati in oracolul tainelor tale din tinerete.
Nu ma ridic, nici nu privesc dincolo, imi tin ochii inchisi, incerc sa-mi amintesc daca in timp ce-l rasfoiam am incercat macar sa ii pun frunzele la loc.
Ce culori aveau? Era toamna?...
Imi acopar lumina cu un val negru ca si ochii in care se pierduse lumea.


Reconturez traseul, a fost scurt si rapid, fara nici un semn.
Stiu ca hoinaream peste camp,in lanuri abia secerate, dar nu vedeam din departare, daca vantul imi arata calea spre acele file atat de apasat scrise. Ma indreptam spre ultimele pagini cand m-ai oprit.
Am inteles ca voi contribui la scrierea altora si ceea ce fusese asternut,era citit de lumea veche.
Continui sa merg.

In partea stanga se asterne o patura de maci,se intind si-mi ajung la suflet. Ma sperii si ma sufoc, sunt atat de rosii .
Daca nu as stii ca sunt doar maci i-as confunda cu corsetul cusut de mainile tale, din fir regal.

Respir incet si prudent, de frica sa nu ii starnesc.

Incerc sa vad prin val, poate uit ca nu respir, daca sunt mainile tale nevazute ce ma incing si ma
ma elibereaza, ma mangaie si ma imping sa-mi secer poteca printre spice de grau zdrobite.

Vreau sa ma dezleg si la ochi si la brau si de tine, pentru o gura de aer in salt de fluturi. Nu pot, e prea strans.

Ma lasi sa calc desculta prin lanuri de spini reci, vezi ca port urma de maci si privesti.
Privesc si eu. Calc apasat, ma aplec uneori sa curat pamantul ars de talpile mele in rosu.
Ma doare, nu era un ac de maracine,era privirea ta care ma indemna sa continui inotul in marea rosie.
Daca stiam cat e de greu sa inoti pe uscat,ma aruncam in ocean si abandonam marea care nu mi-a dat nici un vartej ce stie sa poarte pe brate.

Iar privesc.Vad furtuni in ochii tai si ape linistite ce ar vrea sa imi spele urmele lasate pe tarmul buzelor tale.

Mai cobor valul,trebuie sa disting campul de marea rosie,pun mana la tampla si ma concentrez:
da hoinaream catre el,cautam un oracol,aveam niste frunze in mana, rochia ma strangea,am rupt-o sa ma eliberez de stransoare,inotam in rosu...
Scrasnesc din dinti sa nu imi pierd mintile:
Calcam pamantul si-am intrat in mare,de ce sangeram?Apa era rosie.
Cad rapusa fara putere,ma vad adormita in umbra lumii,ascunsa parca de cei doi ''vesnic indragostiti'' care nu se vad niciodata,goala,invelita de NIMIC.

Spre dimineata, in ceasuri nepoftite,intind mana catre marginea noptii ce se lasa peste coapsele mele.
Ma lovesc de rosu,trezita intr-o adiere.Eram incalzita de un soare palid.
Ma sperii de ceea ce luasem dupa mine in lupta cu drumul dintre pamant si mare.
Purtam campul de maci rosii de peste lume , la capatul ei trena fiindu-mi tinuta de el.
Imi zambea de acolo,singurul mac galben din atata rosu.

Imi scot valul,nu mai era innodat. Deschid ochii,era acolo si stiam ca nu voi mai rataci in dupa- amiezi de arsita si soare dezghetat in mare.
Imi curata arsurile cu mangaierea unui mac ce il salvase de atingerea lumii vechi.

PARADOX NORMAL

Stă întoarsă cu spatele, fără să ştie la ce, dar o să afle.

O soră, o soţie, o mamă, sau toate la un loc şi totuşi niciuna?”
Lumea dansează în jurul meu şi-aş vrea să cânt dar nu am voce. Poate aş reuşi să scot un sunet, dar îmi este teamă că acesta poate surzi inimi, aşa că mai bine tac şi ascult paşii celorlalţi care se chinuie să păstreze cadenţa.
Am trăit ieri, trăiesc azi şi tot ce ştiu este că îmi doresc un mâine în care am atâtea de făcut, deşi voi sta doar într-un colţ creat de mine – un colţ de cerc. Da. Un loc paradoxal de normal, creat după chipul şi asemănarea mea.
Nu vrei să îmi răspunzi? Te las să mă priveşti, dar numai din unghiul acela, căci dacă m-aş întoarce către tine, ai fi nevoit să-mi acoperi ochii, pentru a nu te reflecta în clişeul lor. Asta ca să nu uiţi că ai lăsat o dâră destul de adâncă. Mai priveşte-mă! Ce vezi?
Ai vrea un colţ din cercul meu? Pentru ce? O nu! Ai ameţi învârtindu-te cu mine şi ai cădea împietrind de durere, asemenea mie.
Stai acolo –eşti bine- ia-ţi inima în mâini şi citeşte-o, încercă să înţelegi de unde vii şi către ce te îndrepţi. Nu mă privi! Nu vei reuşi să vezi decât ce-ţi permit, deci nu te chinui!
Sunt mult prea complicată.”

Stă întoarsă şi nemişcată. Din umbra ei se văd doar buzele care se mişcă vorbind şi din când în când genele care clipesc foarte rar, fiindcă mai tot timpul ţine ochii închişi. Îi e teamă de lumină.
Încerc să văd dincolo de ea, dar nu reuşesc.Nu mă lasă nici măcar să văd ce este în faţa ei. Observ numai piatra pe care e aşezată şi mă întreb dacă este mai grea decât inima ei.
Aş vrea să o descriu dar ce poţi spune despre un nor de fum?
Se mai simte în ea un foc mocnind, parcă aşteptând să fie înteţit. Dacă fumul ar putea vorbi, m-ar învăţa cum să-i renasc flacăra.
Tace. Poate a uitat că o privesc şi mă pot apropia fără să simtă.

„De ce respiri atât de rar?
Aşează-te lângă mine, dar pentru binele tău, nu te uita în ochii mei!”

O ascult şi mă aşez încet. Are pleopele căzute. Voi veghea până le va deschide spre mine.
Acum o pot descrie, însă tot mai păstrează destul mister pentru a-mi crea confuzie.
Arată ca o fiică a tuturor, soră a unuia, soţie a celor care au cerut-o, mamă a celor ce vor fi. Toate şi niciuna.

Zbor cu Inanna

video

Evadarea din Tartar


De-ai face sa arda inferne in ochii mei, tot nu as vrea sa evadez din iad.
As ramane acolo, suportand condamnarea arderii pe rug a sufeltului meu, doar pentru ca te-am iubit.
Nu as tinde catre Cer, nu as urma nici un arhanghel ce ar vrea sa imi ia inima plina de tine, doar de dragul zborului catre Rai.
M-as incatusa in cea mai intunecata scorbura, ferindu-mi sufletul mistuit de foc aprins in fuga, de atingerea heruvimilor.
Cand imi vei auzi vaietul difuz, te vei furisa-n Tartar pentru a ma scoate cu flacari si cenusa.
Nici macar el, insusi diavolul nu a reusit sa ma elibereze, ii era frica sa se apropie de propria-i prelungire.
Ghemuita, cu fata arsa de lumina uzata a focului etern, ascult atenta urletele celor din jur.
Imi cer sa am mila, zbatandu-se in lanturi mai grele decat ale mele.
Ii ignor, ce-mi pasa?Sper ca patimile sa le fie inzecite, mai grele decat toti peretii iadului in care m-au bagat.
Eu tot astept, am invatat sa tin piept eternitatii.
Candva o voi ingenunchia si pe ea asa cum am facut cu ingerii negrii.
E liniste, se aude doar cantecul din matca focului si ecoul pasilor Lui, cand danseaza apasat peste suflarile lumii.
Atipesc in vartejuri de fum,cu ochii intredeschisi.Tresar la cel mai mic trosnet,incerc sa fiu lucida sa pot deosebi pasii lui, de-ai demonilor din Tartar.
Imi las sufletul sa inchida ochii,poate la trezire vor fi limpezi de otrava ce ii orbise cand au incercat sa il descatuseze hienele.
Acalmia inca stapaneste, eu inca astept.
Imi las simturile sa doarma, trebuie sa fie mai albe , au nevoie de putere de recunoastere.
Simt o adiere rece,un balsam ce mangaie rani.
Cred ca cineva deschisese fereastra iadului.
Nu ma hazardez, nu ar fi prima oara cand un delir m-ar incerca.
Inca astept. O zarva mare se aude in glasul lanturilor mele.Este pentru prima data cand se vor a fi deschise.
Nu e nici o exaltare in ele, ceva le asmute, le las sa mi se-nfiga in carne si-n oase.
Ma intorc zdruncinata de vant, parul imi curge in suvoaie peste foc, bratele se razvratesc si ele
impotriva trupului, ochii arunca fulgere pe fereastra infernului deschis, tot Tartatul e intr-o stare de exaltare.
O fantasma nevazuta ma scoate din ghearele zidurilor ce imi devenisera casa.
Ma descatusaza impotriva vointei mele, fara sa imi dea o secunda de a riposta.
Sparge lacate, trage de zalele infipte in mine, incearca sa ma elibereze toata.
Ma ridica cu resturile ce inca ma strapungeau, invoca vanturile din asfintit si ploi dinspre miazazi si rasarit, sa curete cenusa ce imi orbea lumina.
Zbor cu el peste Tartar,agatata de bucati de zid si lant.

Esti si sunt- Femeie


Încântare subtilă ce îmbălsămează
cerul gri, plin de umbre.
Stăpâna puterii
http://www.youtube.com/watch?v=S5aQ2ddpB7U&feature=mh_lolz&list=LLZP5nEkmlDmg
ce întretaie oceane
de iubire.
Protagonista ce precede
magia strălucirii în noaptea
abandonată de luna.

Camarad de bătălie
ce dezbracă naturaleţea
vie, doar in tine.
Instrument de insinuări
pentru o eternitate,
pictată în argint si bronz.
Scînteieri de voce,
Care, tăcute, sărută cu tandreţe
sufletul.

Refugiu de mângâieri
ce zboară pe uliţele
uitării.
Bucata de cer care cade
în mâinile tale, bărbate,
atât de fragilă precum cristalul
care-i îmbracă inima.

Posesoare de priviri
ce înrobesc întinse teritorii
adormite.
Eşti aceea care deşi
prinsă într-o pânză de păianjen,
nu oboseşti să fii femeie.
Esti aceea care face visele să se îndrăgostească de vise
şi domesticeşti cosmaruri.
Esti aceea care captivează o mulţimea
cu enigma unei flori
ce străluceşte în toamnă târziu.

 Esti cea care bea veninul
şi continuă drumul,
precum râul către marea lui.
Ai zâmbet ce pansează
infirmi
pe câmpuri de spini.
Deţii istoria unei povesti
 nescrise
în paginile propriei tale vieţi.
Porţi în mâini
formula soarelelui
care-l desface-n fiecare zi.

Ai puterea acvilei
ce luptă pentru zbor.
Ai priceperea ploii
ce pictează-n cristale
din haina inimii tale,
asfaltul unui bulevard.
Ai certitudinea ca lumea nu s-a sfârsit

şi
ai puterea de a o schimba.

Eşti mama,
eşti fiica,
eşti râs,
eşti plâns,
eşti tu,
sunt eu,
subtilă, încântătoare
albă sau neagră
urmaşa Evei,
unica
Femeie.