Înainte de miezul nopții

La ora 23, cuvântul a salutat viața

tot la acea oră, salutul a dezbrăcat-o ușor de haina existenței

punându-i cu răbdare, mânecă cu mânecă,

pe cea a trăirii,

până la ora 6.

Aici, cuvântul a îmbrățișat viața

cu atâta dăruire,

încât nasturii existenței s-au rușinat.

Atât de mult,

că și-au schimbat culoarea în neculoare.

De atunci, cuvîntul salută viața

după fiecare răsărit îmbrăcat

în mantia tuturor trăirilor de după ora 23,

până când ceasul se va opri la ora unui alt infinit.

Repetabil.

Maria Roibu

Urmă de azalee

Vreau în corola albă,

amprenta tălpii tale

ce-a dăruit-o vântul,

lăstunului de mal

să-mi fie urmă arsă

în amintiri rozale

când ochii-i voi închide

pe-o pernă de coral

Vreau mugur de alean,

pe-o pleoapă de-azalee,

când ceru-şi va deschide

fereastra către mine

căci eu l-am scris cu verde,

în marea odisee

şi-l voi purta de-a pururi,

căci zboară, de la tine.

Maria Roibu

Dansul enigmei violete

Enigme... aruncate în clepsidre
preapline cu nori violeţi.
Uitate prin fum, apun alungate-n neant,
de un ieri indezirabil.

"Iertări târzii", spuneau,
"desprinderi de noi, agăţate
demult, în iluzii şi vise ce ard."

Spuneam:
"Ard fără dreptul de a renaşte,
apoi işi sparg clepsidrele
ce dorm în palme de suflet,
când stă drept, pe tocuri ascuţite,
fără să clipească."

Adună cioburi de nori violeţi
întrebându-se tăcut:
"de unde atâtea păsări Phoenix...
câtă smirna şi tămâie ne-ar trebui
doar să ţesem aşternut?"

Indigoul se scurge-n pelin...
se prelinge prin mine, adulmecând
un "ceva",
un ceva venit de dincolo
aruncat într-un tumultos real,
existent nicicând în mine,
niciodată adunat
dintr-o mie de vieţi netrăite.

Maria Roibu

Flururele Mariei

Cu ochi de cer, priveşti Marie

spre fiul tău mântuitor

rostindu-ţi ruga-n necuvinte,

ce-ai scris-o-n palma ta de dor.

Priveşte Marie! Potopul se scurge!

Grădina cu oameni abia a-nverzit!

Copilu' ţi-e liber din nou să alerge,

desculţ, să respire, un aer sfinţit.

Se-asază pe o bancă, în mijloc de Rai

şi-un fluture alb cu Ea se inchina,

privind către Domnul, ce poartă un strai,

al lumii caşmir, ţesut pe-o colină.

Din mantia-ai albă, la toţi a-mpărţit:

fâşii de lumină la suflete oarbe,

bandaj uns cu mir la omul minţit,

ce azi, în Grădină, privirea îi soarbe.

Maria Roibu

OTRA LECTURA DEL CANCIONEIRO ( O altfel de lectură a cancioneirei ) poem de Pere Bessó

poem de Pere Bessó, traducere din castellana in romana de Maria Roibu

O altfel de lectură a cancioneirei

Toate păsările lumii
își odihnesc aripile de lumină
în caverna pietricelei tale.


 


OTRA LECTURA DEL CANCIONEIRO

Todas las aves del mundo
calan las alas de luz
en la cueva de tu piedrecilla.




UNA ALTRA LECTURA DEL CANCIONEIRO

Totes les aus del món
calen ales de llum
en la cova de la teua pedreta.

El sisé element poema de MARIA ROIBU, traduït del romanés al català per PERE BESSÓ

Pere Bessó González (València, 1951) és un poeta valencià. Llicenciat en filologia moderna, és professor d'ensenyament secundari i ex-regidor d'Esquerra Unida del País Valencià a Mislata. Els seus dos primers poemaris els va escriure en castellà, Cenáculo de Sombras (1975) i Imágenes   (1976), però després ha escrit en català.

Obres

• Herborlari de silencis (1978)
• Mediterrània (1979)
• L'Alter ego (1980)
• Una estança a Alessandria (1983)
• Prims homenatges (1984)
• Les llimes de la vosgiana (1987)
• Pagaràs els ous de cugul (1988)
• La Terra promesa (1988)
• Planetari (1991)
• Iteràncies, interferències i grafitis (1997)
• Narcís de la memòria (2000) (Premi Vicent Andrés Estellés de poesia)

• El pou de la set que no assacia (2005)
• El Quadern de Malta (2006)

El sisé element

Sóc
tempesta de foc
en ones de brasa,
abís de sort,
calç voltada.


Sóc 
escorça i saba
de tu crescuda,
flaire d’Eva,
en la teua mà cernuda.


Sóc
pedra de fang
en el camp retrobada,
una cançó plena,
una nota ansiejada.

Sóc
lluïssor intensa
i blanc argentat,
una llavor d’arsènic,
verí. Sí. Ho sé.

Sóc
la mar petita,
oceà en un llac,
parella i filla,
boja desnonada.

Sóc
el yin harmònic,
la freqüència de nosaltres
ets el Yang simfònic
el ball de "dos".

Sóc el vent que oreja
els teus cabells llargs,
Sóc la mà que acaricia
el teu rostre bla.



Al şaselea element

Sunt
furtună de foc
în valuri de jar,
abis de noroc,
cupolăde var.

Sunt
scoarţă şi sevă
din tine crescută,
mireasmă de Evă,
în palma-ţi, cernută.

Sunt
piatra de lut
pe câmp regăsită,
un cântec umplut,
o notă dorită.

Sunt
luciu puternic
şi alb argintiu,
un bob de arsenic,
otravă.Da. Ştiu.

Sunt
marea cea mică,
ocean într-un lac,
pereche şi fiică,
nebun fărăleac.

Sunt
yin-ul armonic,
frecvenţa din noi
eşti Yang-ul simfonic
completul de "doi".

Sunt vântul ce-adie
prin părul tău lung,
Sunt mâna ce-atinge
chipul tău blând.