Totalul afișărilor de pagină

Sunet nemărginit



 












Revelația iubirii (se refugiază 
în visul neîntinat al luminii),
ancora azvârlită între două lumi
ce fredonează același orizont.


Maria Sarpe
 

Lubhyati, inel tomnatic


 Ah, toamnă,
 mi te-ai aruncat în  brațe
 ca o nebună!

 Ți-am luat munții în palma stângă
 botezându-i mai apoi cu apa sfințită
 în care înotau cândva zăpezi neumblate.
 
 Ah, toamnă!
 Cununa ta miroase a brad crud 
 precum pielea bărbatului tău.

 Încă puțin și pământul ăsta va ști
 că sub aripile tale desfrunzite
 luna va paște câmpuri de iubire
 imaculată.
 
 Ah, toamnă!
 În ochii tăi,
 va sta veșnicia noastră 
 încolăcită ca un inel.


@Maria Sarpe