Azi ţi-ai spus:
cât de frumoasă eşti , femeie!
Nici tu nu ştii când ţi-ai luat sufletul de mână
L-ai purtat spre pânze nemărginite de verde,
pictate în alb şi albastru nobil.
De ieri ai amestecat culori inexistente
în mine, în tine, în noi.
De azi pictezi, ne inventezi
cu fiecare dâră alunecată pe aceeaşi pânza
trăită de o mie de ori şi niciodată simţită.
De mâine vei reinveta o altă pânză
ţesută în zile... preapline de mozaic.
De ieri, de azi, de mâine, şevaletul tău
va fi prea greu, mult prea greu
pentru atâtea aberaţii cromatice, amestecate cu tine.
