Evadarea din Tartar

De-ai face sa arda inferne in ochii mei, tot nu as vrea sa evadez din iad.

As ramane acolo, suportand condamnarea arderii pe rug a sufeltului meu, doar pentru ca te-am iubit.

Nu as tinde catre Cer, nu as urma nici un arhanghel ce ar vrea sa imi ia inima plina de tine, doar de dragul zborului catre Rai.

M-as incatusa in cea mai intunecata scorbura, ferindu-mi sufletul mistuit de foc aprins in fuga, de atingerea heruvimilor.

Cand imi vei auzi vaietul difuz, te vei furisa-n Tartar pentru a ma scoate cu flacari si cenusa.

Nici macar el, insusi diavolul nu a reusit sa ma elibereze, ii era frica sa se apropie de propria-i prelungire.

Ghemuita, cu fata arsa de lumina uzata a focului etern, ascult atenta urletele celor din jur.

Imi cer sa am mila, zbatandu-se in lanturi mai grele decat ale mele.

Ii ignor, ce-mi pasa?Sper ca patimile sa le fie inzecite, mai grele decat toti peretii iadului in care m-au bagat.

Eu tot astept, am invatat sa tin piept eternitatii.

Candva o voi ingenunchia si pe ea asa cum am facut cu ingerii negrii.

E liniste, se aude doar cantecul din matca focului si ecoul pasilor Lui, cand danseaza apasat peste suflarile lumii.

Atipesc in vartejuri de fum,cu ochii intredeschisi.Tresar la cel mai mic trosnet,incerc sa fiu lucida sa pot deosebi pasii lui, de-ai demonilor din Tartar.

Imi las sufletul sa inchida ochii,poate la trezire vor fi limpezi de otrava ce ii orbise cand au incercat sa il descatuseze hienele.

Acalmia inca stapaneste, eu inca astept.

Imi las simturile sa doarma, trebuie sa fie mai albe , au nevoie de putere de recunoastere.

Simt o adiere rece,un balsam ce mangaie rani.

Cred ca cineva deschisese fereastra iadului.

Nu ma hazardez, nu ar fi prima oara cand un delir m-ar incerca.

Inca astept. O zarva mare se aude in glasul lanturilor mele.Este pentru prima data cand se vor a fi deschise.

Nu e nici o exaltare in ele, ceva le asmute, le las sa mi se-nfiga in carne si-n oase.

Ma intorc zdruncinata de vant, parul imi curge in suvoaie peste foc, bratele se razvratesc si ele

impotriva trupului, ochii arunca fulgere pe fereastra infernului deschis, tot Tartatul e intr-o stare de exaltare.

O fantasma nevazuta ma scoate din ghearele zidurilor ce imi devenisera casa.

Ma descatusaza impotriva vointei mele, fara sa imi dea o secunda de a riposta.

Sparge lacate, trage de zalele infipte in mine, incearca sa ma elibereze toata.

Ma ridica cu resturile ce inca ma strapungeau, invoca vanturile din asfintit si ploi dinspre miazazi si rasarit, sa curete cenusa ce imi orbea lumina.

Zbor cu el peste Tartar,agatata de bucati de zid si lant.

Demoni urlau in vagauni fumegande, cerandu-si tributul anilor de tortura.

Ma asaza pe un ciot de stanca, fara sa ma atinga,imi patrunde cu privirea pana in suflet , rostindu-mi calm si apasat:

te-am silit la evadarea din Tartar, ti-am dat aripi noi si albe, am pus bratari din aur si safire in locul lanturilor tale, din Demonul Pamantului, te-am facut Minunea Lumii.